De ce oamenii „subțiri” simt nevoia să fie vulgari în public. Despre exhibiționismul lingvistic

autor: Daniel Panduru


Citeam deunăzi un articol de pe un blog distribuit pe o rețea socială de către o doamnă medic, cu notorietate, conferențiar universitar la o importantă facultate de medicină dintr-un centru universitar cu tradiție de la noi din țară. Ideea scrierii acestui articol mi-a venit de acolo. Cum se numea articolul distribuit de doamna doctor? Cam așa: „Corporatistul și pulimea”. Cum? Chiar așa cum ați auzit sau mai bine spus, cum ați văzut. De ce l-a distribuit doamna doctor? Nu știu să vă spun. De ce l-au mai distribuit și alte sute de utilizatori, deopotrivă femei și bărbați? La fel, n-aș ști să răspund.

Deși nu este relevant, vă voi rezuma conținutul articolului. Era o poveste siropoasă de succes din zona corporatistă a IT-ului, unde un miliardar celebru vine în România și, în loc să stea de vorbă cu staff-ul managerial care se pregătise să-l întâmpine mai ceva ca pe Ceaușescu pe vremuri, el a preferat să stea cu tinerii programatori, aflați la un etaj mai jos, de care de fapt era și interesat în a-i recruta, mâncând mere și pizza împreună cu ei, în timp ce ascultau muzică și spuneau bancuri deocheate. Povestea se termina bineînțeles în arhicunoscuta cheie corporatistă „win-win”.

Cum credeți că i-a numit autorul pe acei tineri programatori, băieți și fete? Eh bine, i-a numit: „pulime”. De ce a făcut el asta? N-aș ști să vă spun, în schimb pot doar să presupun. Pentru că probabil așa i s-a părut lui că este cool și că astfel va avea succes printre cititorii din generațiile Y și Z, dar și la doamnele din generația X ce au trecut evident de prima tinerețe și care folosesc un astfel de limbaj precum virgula într-o frază. Pe lângă faptul că mi se pare cel puțin indecent și de o vulgaritate gratuită, acel termen nici măcar nu există în dicționarul argotic, și nici nu a fost folosit corect în sensul dat de către cei ce l-au creat și nu l-au „omologat” încă.

Într-o altă zi văd înregistrarea unui stand-up comedy cu un individ de vreo 150 de kilograme, în viu, cum ar spune chiar el, fiind un mare mâncător de mici și ceafă de porc, după cum chiar lui îi place să ne arate, care este un fel de actor de comedie de cartier, ținând un speech despre... „muie”. Și nu era vreo dizertație politică de contestare a ceva sau a cuiva, având la bază, de acum celebrul slogan antigvernanental de dată mai recentă, pe care un distins filozof contemporan român o numea „înjurătura care ne unește”, ci era o descriere cât se poate de explicită a acelui gen de act sexual numit astfel in argou și a împrejurărilor în care se poate produce el. Toate acestea fiind povestite in vorbe șmecherești de cartier și cu un tâlc demn de audiența din niște stabilimente de tip judiciar din Rahova sau Jilava.

Ce era și mai surprinzător era faptul că audiența din sală, fiind intr-o proporție ușor majoritar feminină, se manifesta apreciativ zgomotos prin aplauze și râsete copioase cu gura până la urechi, foarte aproape de extaz. Deci practic, pentru un observator din exterior, se putea înțelege că acel comediant supraponderal făcea sex oral imaginar cu toată asistența feminină din sală, iar lor le plăcea asta.

De ce făcea el acest lucru vorbind cu atâta pasiune și aplomb despre un act intim ce nu are nevoie de nicio descriere în detaliu, ci numai de acțiunea decisă de parteneri în cadrul intim, aș putea-o bănui și înțelege. Probabil că în viața reală el nu avea parte de așa ceva. Ce nu am putut înțelege însă a fost reacția publicului feminin din sală, de vârste ce se încadrau la generațiile Z și Millenials și care păreau, după aerul afișat, a avea și un grad de educație mediu și peste mediu. De ce le plăcea lor atât de mult acea subproducție artistică rămâne pentru mine o mare nebuloasă. Poate pentru că eu sunt din generația X? Sau poate nu. Însăși definiția din DEX a acestui cuvânt ne arată că folosirea lui este asociată intenției de a jigni, de a înjosi.

Aș vrea să vă precizez că nu sunt vreun pudic și nici nu am crescut în vreun pension patronat de vreo organizație religioasă, dar am avut șansa oferită de viață, prin profesia aleasă, să pot călători cam în toată lumea și să observ obiceiurile și stilul de viață al oamenilor de pretutindeni, dar așa ceva cum este acum la noi nu am întâlnit pe nicăieri. Vorbitorii de limbă engleza au doar două cuvinte din acest registru, iar folosirea lor nu mi s-a părut niciodată atât de indecentă ca la noi. Tot acele cuvinte au fost adoptate de ceva timp și la noi, în social media sau în vorbirea curentă, doar că la noi sună foarte aiurea. Nu am întâlnit în alte părți nici în titluri de articole de presă sau blog, nici in vorbirea curentă in public și nici chiar în stand-up comedy-uri unde se făceau și glume cu tentă sexuală, folosindu-se atât de excesiv și de dizgrațios acest exhibitionism lingvistic ca la noi. De ce vrem noi să fim unici la chestia asta și la altele nu? Nu știu.

Să-și fi descoperit conaționalii noștri apetența pentru teoriile lui Freud mai mult decât alte nații, descătușându-și brusc id-ul freudian cel primitiv și incontrolabil sau mai degrabă este o psihonevroză influențată și generată de producțiile subculturale prezente în tot ceea ce ne înconjoară de câteva decenii și care ne strâng din ce in ce mai mult până la sugrumare? Freud credea că sexul se află in centrul tuturor lucrurilor. Așa o fi, deși foarte mulți nu aderă la această teorie, dar cu siguranța Freud în convingerile sale se referea doar la sexul în sine, nu și la vorbitul despre sex cum că ar face același lucru. Să fie vorba despre un pansexualism la care musai trebuia să aderăm și noi? Sincer, nu cred.

La noi, până nu demult, limbajul de cazarmă sau cel de cartier de sorginte interlop-delincventă, dacă mi se permite o astfel de exprimare, era folosit cu precădere de către partea bărbătească a populației pentru a-și arata disprețul față de reguli și convenții sociale, folosindu-și masculinitatea. Ei au fost cei care au transformat termenul depreciativ, boieresc la origine, „prostime” în golănescul „pulime”, iar „sexul oral" în "muie" și mă opresc aici, pentru că nu e cazul să le mai promovez și eu acum. De ceva vreme acest limbaj a fost adoptat cu foarte mare ușurință și cu o apetență de speriat și de către partea feminină a populației, pe motiv că este cool să vorbești așa. Total greșit! Nu este nimic mai disgrațios ca auzul sau vederea unei femei, mai ales dintre cele ce se pretind educate, folosind un astfel de limbaj în public, fie în vorbire, fie în scris. De ce? Pentru că își pierd feminitatea. Așa cred eu. Ce știam eu, la fel ca mulți alții, este că limbajul vulgar, dar dintr-un anumit registru și cu anumite limite, se poate folosi în cuplu pentru stimularea sau amplificarea plăcerilor sexuale consimțite de parteneri. Mă întreb de ce simt oare nevoia aceste persoane să o facă acum și în public. Își imaginează astfel că pot face sex (imaginar ce-i drept) chiar cu toată lumea? Sau e numai o chestiune de spargere a monotoniei convențiilor?

Dacă ar fi așa, atunci de ce să ne mai formalizăm ca în vorbirea oficială să se folosescă cuvinte și expresii corecte, decent și respectuos exprimate, pentru că ar deveni pierdere de timp și ar fi un efort suplimentar depus, când am putea foarte bine să nu-l mai facem, dacă nouă ne place altfel. Cum ar fi să ne imaginam, de exemplu, un discurs în parlament al unui politician femeie despre temele economice de interes național, folosind un astfel de limbaj? Sau un profesor la facultate explicând fenomene fizice? Sau la televiziune în talk-show-uri? Vă răspund tot eu: groaznic! La fel de groaznic este să auzim copiii folosind acest limbaj auzit și copiat de la adulți.

Mă gândesc că poate ar trebui să ne revizuim limitele acceptate în societate și să ne comportăm, dacă nu mai politicos, măcar mai decent unii cu alții. Sunt sigur că nu ne-ar face rău, ba dimpotrivă.