Femeia de carieră, fără copii, singură la 40 de ani, o bombă nucleară cu efect de praștie

Autor : Mihnea­Petru Pârvu , Gabriel Diaconu

A terminat un liceu bun, apoi o facultate. Și­-a luat masterul și s­-a angajat pe bani frumoși. A avansat meticulos în carieră. Acum e șefă, e drăguţă, are bani, casă, subalterni și oarece putere în micul ei univers. Dar n­-are bărbat și nici copii. Acum, la 40 de ani, când e în preajma unui bărbat singur intră în alarmă ca un portavion american care navighează lângă un submarin rusesc.

Timpul s-­a schimbat. O simți în aer. O guști în apă. O vezi în galantare. Și mult din ce­ a fost odată, pe când Balzac scria „Femeia la 30 de ani”, s­-a dus. Din rostul galant al bărbatului de odinioară n­-a mai rămas nimic. Pe străzi, prin aerogări și pe rețele de socializare o nouă specie de zguduiți ai tinereții pulsează. Pentru ei amorul e un moft și cuvântul cheie e combinația. Deasupra, planând, corbii maturității. Bărbatul singur la 40 de ani mai are o șansă. Dar femeia? Femeia singură la 40 de ani care a luptat cu gheare, dinți și înverșunare pentru egalitate și carieră, femeia glorificată de toate celelalte femei împovărate de familie, maternitate și rutina zilelor, se trezește că ceasul ei a sunat. Odă ei.

Linearitatea unei vieți singulare și banale. Femeia singură la 40 de ani din proprie alegere va fi adunat un portofoliu confortabil de relații eșuate. Va fi fost, plauzibil, cel puțin o dată măritată, sau de multe ori foarte aproape, măcar pentru faptul că au împins­-o neamurile de la spate. Cu un bărbat docil, sau dimpotrivă abrupt, lucrurile au mers până n­-au mai putut și, din cușca seacă a conformității, va fi venit o zi în care testarea realității a cerut, imperativ, neatârnarea. Care neatârnare, de fapt, fusese veșnic visată. Divorț. Separare. Poate din interiorul unei case cu părinți robuști, rigizi, neiertători. Poate din interiorul unei case în care norma era obligație, și obligația canon. Unde canonul era: termină o facultate, găsește un băiat de familie bună, vezi­te la casa ta, fă un copil, poate doi, petrece vacanța de vară la mare și vacanța de iarnă la munte. Totul predictibil. Totul așezat. Totul atât de infam previzibil.

Și femeia, croită pe alt altoi, a răbufnit. A ieșit în decor. A deviat de la cursul stabilit, patristic, de vremuri. A cutezat. A rupt praporul nefericirii. E un manifest, o ridicare de bluză sau fustă în frondă față de toți apologeții conformismului. Și-­a urmat cariera. A urmat țolul casual. A urmat mersul obstinat la sală, cosmetică și nutriționist, corp tonifiat, trăsături atent rindeluite și tencuite, atitudine corporatistă și progresiv ternă, sexualitate înrobită dezrobirii și pretenția că poate juca, în travesti, în aceași ligă cu bărbatul. Nu că respectiva ligă ar fi cumva mai deasupra. Dar de va fi jos, acolo se va duce și ea.

Dacă bărbatul poate păcătui promiscuu, doctoriţa, corporatista, orice a devenit ea, va face la fel. Dacă bărbatul poate ține două amante, ea va ține trei amanți, toți în șah etern. E un care pe care, e un când pe când. O vreme biologia stă, absconsă și perversă și, când te uiți la diverse adunări, la modul de conversație care se poartă vei observa, poate, că femeia remaniată și re­manierată preferă compania masculilor. Până la urmă, pentru o vreme, face parte din ei. E o ciudată diluare de gen, tolerată de posesori de glande ce și-­au micșorat producția de hormoni, imaginea în negativ a lui Ahile printre muieri. Unde aici Ahile era de fapt o ea, și ele erau de fapt niște ei. O desenează ca Shakespeare în „Îmblânzirea Scorpiei”. Iar Katherine obligă!

Perioada de aur a femeii înspre 40 de ani se aruncă spre un asfințit glorios, în flăcări, preambul al nopții eterne. E ceva frumos, marmorat la ele, când le vei
vedea prima oară în cabinetul de psihiatrie. Pentru că în cele din urmă sucombă. Este o cădere de Icar! Merg la medic când ceasul a sunat orele dimineții. Doar că dimineața lor nu mai vine. Și, precum vorba proverbului, întunericul e cel mai negru înainte de zori. Acum, când ovarele au ajuns să meargă pe aburi, doresc copii. Doresc ambrozia progeniei!

Nu, nu doresc neapărat un cuplu, imaginea de abecedar a mamei, tatălui, cu vlăstarul la mijloc. Imaginea idilică, decupată în mintea femeii la 40 de ani, cuprinde, de cele mai multe ori, doar o mamă și­ un prunc și ­o concepție imaculată. Vor fi decupat, analitic, gaura în formă de partener, căci pentru ele culmea reușitei este nașterea fără părinți și părințenia fără acuplare. Unele dintre ele aleg plimbările prin parc, fără sens şi culoare.

Este la îndemână să le vezi a fi fiind egoiste. Și ce­i vei spune copilului? Că l­a-i făcut să fie un hap contra singurătății, când toate luminile se sting și pâcla morții te adulmecă? Ce­i vei spune despre tatăl lui, despre motivul pentru care s-­a născut dintr-­o femeie la jumătate de drum? Dar n-­ai voie să judeci, ai voie doar să ajuți. Unde să ajuți înseamnă să accepți, pentru început, că de ­acolo începe realitatea. De­ acolo începe adevărul. Iar adevărul este că femeia la 40 de ani, ca și bărbatul la 40 de ani, va fi pierdut, irecuperabil, un timp. Și doliul după el e inefabil.

Le poți hărăzi rolul de mătuși perfecte, eventual de Sfântă Vineri or Duminică, sau, înflăcărat, propovăduiești virtuțile convivialității mature, construite pe alt schelet. Nu mai e loc de iubire patimaşă, cu fluturi în stomac, la 40 e ani! Și, nevăzut, te vezi pe aceleași cărări și dai aceleași sfaturi. Continuă. Explorează. Găsește un partener. Biologia nu e sfârșitul. Ceasul e fals. Dacă mai poți crea, creează. Și dacă nu, adoptă! Să fii părinte nu e o prelungire a genei, este o funcție a dorinței și a disponibilității. Încearcă să nu fii ipocrit când spui: „Ai doar 40 de ani!”, unde „doar” e o promisiune, că de fapt viața e lungă și n­-a fost petrecută fără rost până aici. Soluția față cu iraționalitatea e fatalismul. Ai ales, ai cules, ceva de tine tot s­a ales! Viața poate începe aici.

Adevărul e că ne-­am reinventat cruzimea față de femeie, o nouă frescă a păcatului originar. Ajung singure, la zenitul vieții, pentru că în lumea noastră, care e feminină doar în substantiv, nu-­i vom fi permis nici o soluție intermediară. Nicăieri în natură nu se mai întâmplă asta. Masculul solitar e o imperație. Femeia solitară, un accident. Și chiar dacă accidentul este provocat de ea însăși, prin alegeri de viață bărbătești, tot rămâne tristețea. Nu. Nu este o lume de egalități. Dar inegalitate nu înseamnă obligatoriu că cineva e inferior. Inegalitate înseamnă complementaritate. Femeia la 40 de ani este inegală bărbatului. Dar de va fi fost acolo unde este omologul ei de gen, burlac, holtei, tânăr sau bătrân, n­-avem cuvinte pentru ea să­-i aline starea. E un tablou, sec, al melancoliei.

UNPR, PSD, PNL, ștergeți-vă la gură de UDMR înainte să vă umflați de patriotism!

Autor: Bogdan Diaconu,

Niscaiva politicieni care mai ieri pupau poala lui Kelemen Hunor pentru guvernare, au descoperit, aparent stupefiați, că un primar UDMR de frunte, Antal Arpad, le-a interzis veteranilor arborarea drapelului românesc la Sfântu Gheorghe pe 8 septembrie, când se împlineau 71 de ani de la eliberarea orașului de criminalii horthyști. Care, întâmplător doar, erau maghiari. Ce de vuiet se făcu, ce litanie, ce înșiruire și ce înșirare de patriotism, de la vicepremierul UNPR, la ministrul Apărării PSD și până la liberali, multă reacție și mult spectacol în fața interzicerii drapelului românesc.

Dar când ați votat legea steagurilor etnice, dându-le nas unora ca Antal Arpad, unde era patriotismul vostru? Dar când vă pupați cu UDMR înainte, în timpul și după guvernare, în toate formulele și pe sub toate mesele? Dar când i-ați oferit lui Kelemen Hunor Ministerul Culturii să-și bată jos de cultura națională și să dea toți banii pe zile și pe statui maghiare, tot patrioți erați?

Nu v-ar fi rușine, fățarnici de circ ce sunteți, îngrășați UDMR prin toate guvernările, le dați privilegii, legi, inscripții, școli, Monitorul Oficial în maghiară, cultura, sănătatea, mediul, Arhivele Naționale, prefecturi, steaguri, imnuri, posturi prin toate cotloanele administrației, și apoi descoperiți că sunt împotriva României, cu inocența celor care iau șpaga în direct cu procurorii ca să se scuze, apoi, că era, de fapt, un împrumut? Cărui UDMR i-ați dat voi România pe mână, patrioților? Nu știați că liderii săi ne urăsc Ziua Națională, drapelul, limba, țara și că visează la Transilvania cu Viktor Orban de mână? Și acum faceți paradă de mirări naționale după ce împreună cu UDMR ați tăiat pădurile, ați retrocedat jumătate din Transilvania și l-ați făcut scăpat pe Marko Attila în Ungaria ca să nu vi se afle matrapazlâcurile?

Se răsucesc în mormânt eroii care au eliberat Transilvania de sub Ungaria în cele două războaie mondiale, iar voi stați și vă cruciți de ochii lumii cum UDMR, partenerul vostru de furt și de distrugere a României, se șterge pe picioare cu însemnele statului român. De parcă ar fi prima oară. De parcă ar fi ultima oară. De parcă nu ați ști că UDMR și-a făcut stat în stat cu ajutorul și prin complicitatea voastră, a tuturor, PSD și PNL, președinți și premieri, ca să nu mai spunem de marele general al interesului național Gabriel Oprea care nu mai știe nici el de câte ori a fost la guvernare cu UDMR.

Luați-vă patriotismul și înghițiți-l cu aerele voastre de români indignați cu tot dacă nici măcar acum, când lucrurile au ajuns atât de grave, nu sunteți dispuși să scoatem UDMR în afara legii. Să vă văd atunci patriotismul sau cum veți merge iarăși să lingeți clanța lui Kelemen Hunor, doar, doar, va intra cu voi la guvernare...

Cine se crede Merkel să ne amenințe cu procese dacă nu îi primim pe imigranții musulmani?

Autor: Bogdan Diaconu

Cancelarul Germaniei Angela Merkel se crede, evident, Cancelarul Europei, ca să nu duc comparația mai departe spre vremurile de acum 7 decenii, de tristă amintire pentru Europa. Altfel cum și-a permis cancelarul UNUIA din statele membre UE să le amenințe pe toate celelalte că va iniția proceduri judiciare împotriva țărilor care nu își acceptă cota de imigranți? Cine este, așadar, doamna Merkel să amenințe România, de exemplu, cu procese? Nu e destul că ne dau multinaționalele în judecată să ne ceară miliarde de dolari pentru că nu le lăsăm să ne radă munții și să ne umple de cianură, acum trebuie să ne temem și de procese politice pentru că Germania vrea neapărat să islamizeze Europa?

Dacă Germania are nevoie de muncitori necalificați, prost plătiți și mult munciți și de aceea primește sirieni, e problema ei. Nu o crede nimeni pe Merkel Maica Tereza, mai ales după ce i-a executat silit pe greci, luându-le, de fapt, țara. Ce-i drept, sirienii vor munci în condiții mai avantajoase pentru economia Germaniei decât est-europenii, vor accepta orice li se impune, bani puțini și nu vor face sindicate. Se vor deosebi fundamental de românii care, atunci când patronii nemți nu îi plătesc (au ajuns la mine personal multe cazuri, câte vor mai fi fiind însă), îndrăznesc să-și dea patronii în judecată. Probabil românii cred că sunt europeni și au drepturi...

Sirienii și alți imigranți non-UE nu se cred cetățeni europeni, nu vor cere drepturi, și sunt, deocamdată, dispuși să accepte orice. Mai încolo, când unora le vor displăcea condițiile de trai sau lipsa unei societăți islamice adevărate, nu își vor da angajatorul în judecată, ci îl vor arunca direct în aer. Dacă Germania își permite acest lucru, e treaba ei. Dar să nu vină Merkel să ne spună nouă, românilor, de obligații, după ce fandoseala europenilor de rasă superioară ne-a ținut la coadă la Schengen pe motiv că nu avem pedigree. Acum să-și ia pedigree-ul și să facă ce or vrea cu el, cu Schengen cu tot.

România nu are de ce să împartă povara imigrației cu Merkel, că alte poveri le-am dus singuri și nu ne-a întrebat nimeni de sănătate. Așa încât, Frau Merkel, ia-ți poverile, dacă ții neapărat și ai planuri de viitor pentru demografia și mâna de lucru ieftină a Germaniei, și nu uita că nu ești Cancelarul Europei. Niciun român nu te-a votat ca să vii să ne distribui acum imigranți. Nu răspunzi în fața noastră la vot, nu răspundem în fața ta cu ”poverile”, mai ales că pe ale noastre ni le purtăm singuri, iar europeni devenim numai când avem obligații.

Gen. Constantin Degeratu: Criza imigrantilor, o operatiune de razboi. Rusia raspunde la sanctiunile UE
Interviu de Camelia BadeaMarti, 01 Septembrie 2015


Deplasarea unor mase mari de refugiati catre Europa pe o ruta bine stabilita, la care asistam in ultima perioada, este o actiune de razboi in spatele careia s-ar putea afla Rusia, alaturi de Statul Islamic, este de parere generalul Constantin Degeratu, fost sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, generalul Constantin Degeratu arata ca "nu este niciun dubiu ca exista relatii vechi ale serviciilor secrete rusesti cu extremismul din Orientul Apropiat" si subliniaza faptul ca Uniunea Europeana trebuie sa inteleaga ca asistam la o forma de agresiune impotriva ei, asa ca trebuie sa reactioneze ca atare.

Totodata, generalul Degeratu afirma ca "cineva" finanteaza retelele de crima organizata, care sunt folosite pentru deplasarea refugiatilor, iar acest cineva "trebuie identificat".

Cum sa ne explicam amplificarea acestui exod catre Uniunea Europeana, in conditiile in care nu s-a intamplat nimic spectaculos in ultimul timp in statele din care provin refugiatii? De ce acum?

Cauzele care ar fi putut genera aceste mase mari de refugiati sunt mai vechi, sunt persistente si destul de complexe, criza siriana fiind una dintre ele, iar acutizarea ei fiind o cauza suplimentara. Se mai adauga persistenta crizei irakiene si criza kurda din zona, care este insa o alta problema. Prin urmare, exista cauze obiective.

Insa pare evident ca putem observa o anumita artificialitate a fenomenului, care ar trebui sa aiba o explicatie pe care nu o regasim in conditiile din statele de origine, unde nu asistam la o intensificare razboiului.

Eu o pun in legatura cu doua probleme, una fiind si cea mai probabila (pentru ca sunt cateva aspecte care se leaga) - un anume tip de raspuns al Rusiei la sanctiunile Uniunii Europene.

Pe fondul unor fenomene reale, care genereaza in mod obisnuit refugiati, se pot aplica strategii care sa le canalizeze, sa le accelereze, sa le faca sa izbucneasca brusc, sa creeze astfel de pusee acute. Deci eu cred ca aceasta este una dintre formele de actiune ale Rusiei, pentru ca, dupa cum vedeti bine, vara asta lumea a cam uitat de agresiunea rusa in Ucraina.

Daca ai o anumita strategie, ea trebuie sa fie insotita de strategii adiacente. Agresiunea rusa din Ucraina a fost in buna masura acoperita de intensificarea crizei siriene si acum de aceasta ofensiva a refugiatilor catre UE. Este o explicatie posibila. Si sa spunem ca nu vorbesc in totala necunostinta de cauza.

Cel de-al doilea aspect la care ma refeream este legat cu siguranta de o actiune a Statului Islamic. Odata consolidat pe un anumit teren, este de asteptat sa asistam si la un tip de actiune la care Europa se poate opune cu greu - trimiterea de fluxuri de refugiati.

Actiunile Statului Islamic se pot coordona cu actiunea ruseasca, nu este niciun dubiu ca exista relatii vechi ale serviciilor secrete rusesti cu extremismul din Orientul Apropiat.

O chestiune suplimentara este situatia Turciei, care a cam fost presata in ultimii 3-4 ani de mase mari din Siria, si nu doar de acolo, si care are acea problema complicata, a kurzilor. Or, intr-o astfel de situatie, cred ca si Turcia e posibil sa fi lasat garda mai jos, sa fie mai toleranta cu traversarea teritoriului ei. Turcia nu poate absorbi un numar asa de mare de refugiati pe termen atat de lung, in conditiile in care asupra ei se fac presiuni sa adopte o anumita atitudine sau o alta pe problema kurzilor.

Deci ne aflam in fata unui ghem de probleme destul de complicat, dar care impreuna conduc la ideea unui anumit tip de operatiune, pentru ca nimeni nu poate spune ca cineva ar putea pleca la drum asa, cu un scaun cu rotile, din Afganistan si ajunge la granita macedoneana. Incercati sa organizati asta si veti vedea cat este de greu logistic.

Iar daca priviti structura maselor de refugiati, cea care se vede, o sa observati ca nu e chiar la intamplare. Sigur, e naturala, sunt persoane care vor sa plece, dar majoritatea e formata din oameni destul de bine hraniti, destul de bine echipati, poate mai bine imbracati decat un sfert din populatia Romaniei, oameni care nu par sa fie dintre cei mai napastuiti de soarta sau care au plecat la drum doar din cauza urgiei razboiului.

In aceste conditii, care ar trebui sa fie reactia Uniunii Europene? Au fost adoptate diverse pozitii, de la masarea armatelor la granite sau inaltarea de garduri la frontiere si pana la ridicarea din umeri, in semn de neputinta.

Europa trebuie sa inteleaga ca este vorba despre o chestiune de razboi - o agresiune, o forma de actiune impotriva UE - si trebuie sa reactioneze ca atare. Nu ca in fata problemelor obisnuite ale refugiatilor, ale migratiei, ci ca intr-o situatie de razboi.

De aceea, raspunsul trebuie dat in functie de responsabilitatea pe care guvernele o au fata de propriii lor cetateni, fata de cei care platesc taxe. Primul nivel este cel national, pentru ca securitatea este inca o problema nationala in esenta, numai economia e comuna la nivelul UE, securitatea, deocamdata, e nationala.

Prin urmare, statele ar trebui sa raspunda ca intr-o situatie de razboi - sa primeasca aceste fluxuri de refugiati, sa-i cazeze in campusuri de tipul celor de razboi, sa le asigure conditii necesare pentru supravietuire si sa astepte momentul pentru retrimiterea lor acasa, atunci cand inceteaza conditiile care i-au alungat de acolo. Nu e vorba despre migratie obisnuita. Asa ar trebui sa faca fiecare stat al UE, dar trebuie sa se inteleaga lucrurile acestea si sa se armonizeze politicile in acest sens.

Pe de alta parte, se remarca faptul ca rutele sunt vizibile, iar acesta este un alt nivel. Ruta Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria este clar ca e o ruta trasata pe o harta de strategi care au planificat-o din vreme, au construit si gardul la timpul potrivit.

Fata de o astfel de situatie ar trebui dat un raspuns. De ce Grecia adopta acum o astfel de atitudine? Poate din cauza presiunilor facute asupra ei in domeniul economic? Poate ca da, poate ca nu, dar cu siguranta retelele de crima organizata se pot activa usor daca sunt bani pusi in discutie. Si cineva a pus bani, iar acest "cineva" trebuie identificat.

In concluzie, tratamentul trebuie sa fie ca intr-o situatie de razboi. Oamenii acestia sunt refugiati de razboi si trebuie tratati ca atare, adica internati in campusuri si organizate conditiile normale de trai, pana cand sunt trimisi inapoi. Pentru ca atata vreme cat ei cred ca vin aici si vor dobandi in timp scurt dreptul la libera circulatie si de a-si cauta loc de munca, asta reprezinta o atractivitate. Ei cu asta si sunt momiti ca sa plece la drum.

Deocamdata Romania nu este foarte serios si direct afectata de aceasta criza a imigrantilor, insa ar putea fi. Cum ar trebui sa ne pregatim?

Cei care planifica asemenea actiuni nu pot avea foarte multe optiuni deodata. E limpede ca s-a optat pentru un anumit traseu, pare cel mai scurt, pare "pantecele moale", vizat inca din Al Doilea Razboi Mondial, cam aceea era directia, Morava-Vardar. Dar asta nu scuteste Romania de riscuri si cu siguranta retelele de criminalitate organizata din Romania sunt sau pot fi implicate in asemenea actiuni.

Din cate stiu eu, presiunea pe Romania n-a fost anul acesta foarte mare, cel putin cea inregistrata - undeva in jurul a 800 - 1.000 de oameni. Cand ai atatia inregistrati, te poti gandi la de doua-trei ori mai multi in realitate. Insa e foarte posibil sa se foloseasca si ruta asta in momentul in care o alta ruta se inchide. Cand se inchide o ruta, se vor folosi cele adiacente, iar Romania se afla pe un traseu posibil.

Dar acesta este doar un fel de avertisment, problema este alta. In situatia unei inrautatiri majore, bruste, a unei eruptii de violenta in Ucraina, in cazul unei reluari a operatiunilor de acolo, ne putem gandi la milioane de refugiati din Ucraina. Cata vreme Ucraina mai are speranta ca isi va mentine integritatea sau ca si-o va redobandi, mai avem o siguranta in partea aceea.

Pentru Romania, pericolul mare s-ar putea sa fie reluarea agresiunii rusesti in Ucraina, caz in care mase mari de refugiati ar putea sa ajunga in Europa, de data asta milioane, si atunci ar fi o cu totul alta problema pentru noi, mult mai complicata, pentru ca exista multa populatie romaneasca dincolo de frontiera.

In concluzie, in situatia actuala, trebuie stabilite reguli fundamentale, iar tratamentul imigrantilor sa fie ca pentru o criza de razboi, la care trebuie dat un raspuns ca atare, cu toate mijloacele.