Refugiații musulmani nu pot cotiza la pensiile europenilor. Le-o interzice Coranul
Laurențiu Gheorghe - jurnalist 27-10-2015

Dezbateriile privind efectul pe care îl va avea prezentul val de imigranți sunt ori foarte favorabile, și se referă exclusiv la beneficiile pe care le va aduce, ori negative, dar fără o argumentație logică. Din păcate, Europa seculară în care trăim nu ia în considerare spiritul profund religios al musulmanilor, care reflectă conflictul între culturi.
Religia este un element esențial pentru a înțelege criza actuală a refugiaților și este crucială pentru modul în care Europa va răspunde la această provocare fără precedent. Mai ales că această criză va adânci și mai mult diviziunea dintre cele două culturi care împărtășesc valori diferite Islamul și Creștinismul.
Din cei aproximativ un milion de imigranți care cel mai probabil vor sosi în UE până la sfârșitul acestui an, conform estimărilor făcute de germani, cel puțin trei sferturi provin din țări majoritar musulmane.
„Un motiv de autoapărare culturală, a Europei ca fortăreață creștină, care justifică respingerea hoardelor musulmane, se face tot mai des auzit în retorica mai multor lideri UE”, scrie Financial Times. Doar„războiul din Siria a generat patru milioane de refugiați în Orientul Mijlociu și mai departe spre Europa. Iar cineva care ar asculta dezbaterile pe marginea crizei refugiaților s-ar putea întreba dacă nu cumva a călătorit în timp în anul 1529 când armata lui Suleiman Magnificul amenința să intre în Viena. (…) Această stare de anxietate se regăsește în principal în sudul, centrul și vestul Europei.”
O nouă tendință care se răspândește printre noii imigranți musulmani în Germania este lepădarea de Allah și convertirea la Creștinism. La o singură biserică din Berlin, sute de refugiați din Iran și Afganistan au fost botezați creștinește. „Enoriașii din întreaga Germanie … au sesizat creșterea numărului de iranieni convertiți la creștinism”, transmite Associated Press.
De unde acest val de evlavie creștină? Preoții și pastorii speră că într-adevăr este vorba de revelație divină. Însă chiar ei admit că adevăratul motiv este mult mai cinic. Într-o țară musulmană, pedeapsa pentru apostazie este condamnarea la moarte. Legile pentru apărarea drepturilor omului din Uniunea Europeană interzic expulzarea unei persoane într-o țară unde este condamnat la moarte sau supus persecuțiilor religioase. Astfel, cei proaspăt botezați nu pot fi returnați în țara de origine.
După principiul nimeni nu-i profet la el acasă, o analiză venită de peste Ocean prezintă diferit evoluția crizei refugiaților, față de majoritatea analiștilor europeni. Este o comparație critică între valorile europene și cele ale Islamului, care se anihilează reciproc. Textul este publicat în revista Frontpage Mag de Daniel Greenfield, jurnalist la Freedom Center din New York, specializat în problemele islamice.
Liderii politicii europene sunt preocupați să explice contribuabililor din propriile țări de ce acceptă refugiați fără număr: respectarea și promovarea valorilor europene prin acceptarea imigranților musulmani și cum vor integrara musulmanii în Europa prin determinarea acestora să adopte scara de valori europeană.
Însă reușita lor de a salva valorile europene este tocmai pe dos și depinde de renunțarea la valorile europene. Aceleași valori europene pe care le revendică Suedia, o țară sub 10 milioane de locuitori, pregătită să primească 180.000 de musulmani în acest an, și care se așteaptă ca proaspeții „suedezi” să celebreze toleranța, feminismul și căsătoriile gay. În schimb, valorile europene au adus patrule care verică aplicarea Sharia (codul penal în varianta islamică) precum și oameni furioși fără altă ocupație decât să defilează pe străzi cu steagul negru al ISIS. Ocazional au loc acte teroriste, pentru a atrage atenția asupra lor.
Țările europene care nu s-au preocupat de securizarea granițelor se văd acum puse în situația în a investi în întărirea forțelor antiteroriste. Și aceasta este de asemenea un alt element negativ pentru conservarea valorile europene.
Însă, după cum țările central-europene descoperă, valorile europene nu au mult de a face cu prezervarea viabilității unor state europene funcționale. În schimb, aceste valori aduc tot mai mult cu un tip de socialism utopic în mare vogă la Bruxelles. Dar politicienii uită că și într-un stat socialist al bunăstării este nevoie de forță de muncă pentru a se asigura un nivel de trai decent populației.
Însă colapsul politicilor sociale generoase din principalele state a venit odată cu înmulțirea exponențială a numărului de somalezi sosiți să profite de aceste beneficii. De exemplu, Danemarca și Olanda nu mai rezonează cu aceste politici, ci par a aduce tot mai mult cu liberalismul din această cauză.
În urmă cu doi ani, Regele Olandei a declarat că „statul clasic al bunăstării din a doua jumătate din secolul XX, în special în aceste domenii, a dat naștere la reglementări care nu mai sunt sustenabile în forma actuală”. Premierul danez a solicitat la rândul lui, tot cu doi ani în urmă, „modernizarea statului bunăstării,” adică renunțarea la cât mai multe ajutoare acordate imigranților non-UE.
Dar problema nu este modernizarea, ci revenirea la Evul Mediu. 27% dintre marocanii și 21% dintre turcii care trăiesc în Olanda sunt șomeri. În Danemarca acest lucru este valabil pentru 27% dintre irakieni. Iar cei care totuși au un loc de muncă câștigă mult sub media europeană, din cauza slabei calificări.
Criticile din trecut au vizat America multiculturală care nu și-a permis edificarea unui stat al bunăstării tuturor cetățenilor, așa cum realizaseră țările europene. Acum, aceleași țări care se îndreaptă spre multiculturalism nu-și mai permit asemenea politici sociale generoase.
Diferența constă în faptul că Europa a investit în valorile statului bunăstării proprii. Lumea musulmană a investit în familii cât mai numeroase. Europa se așteaptă ca musulmanii să-i redreseze natalitatea aflată în scădere muncind și finanțând sistemul de asigurări sociale pentru ca bătrânii să se poată pensiona. De cealaltă parte, imigranții musulmani așteaptă ca Europa să le subvenționeze familiile numeroase fără ca ei să fie obligați să muncească.
Încă odată, valorile europene nu asigură supraviețuirea Europei. Valorile europene se referă la o ideologie, nu limbă, cultură sau naționalitate. Însă imigranții care sosesc pe Bătrânul continent nu împărtășesc aceeași ideologie. Ei au propriile valori ale Islamului.
De ce Mahomed, de 23 de ani, să muncească patru decenii pentru ca Hans sau Fritz de peste drum să se pensioneze la 61 de ani și să-și petreacă restul zilelor lenevind pe o plajă din Maiorca? Ideea că Mahomed ar accepta să facă așa ceva pentru că iubește Europa este o fantezie prostescă cu care guvernele din UE încearcă să-i liniștească pe cetățenii îngrijorați.
Mahomed nu împărtășește valorile europene. Ele nici nu sunt de natură să se lipească de el, indiferent cât se străduie profesorii să-i bage în cap că-i de datoria lui să muncească și să le asigure lor o pensie liniștită. Europenii se așteaptă ca Mahomed să devină neamț sau suedez, așa cum ar adopta un copil dintr-o țară africană și l-ar crește ca pe copilul lor, iar el la rândul lui să muncească și să subvenționeze valorile europene.
Imigranții musulmani sunt considerați a fi planul de pensionare pentru o Europă tot mai îmbătrânită. Ei ar trebui să susțină seria de politici economice șubrede, să perpetueze statul bunăstării și țină în viață programele sociale.
Dar ei sunt mai degrabă soluția finală și nu una de continuitate. Mahomed reprezintă planul de pensionare al lui Fritz. Dar Mohamad are în cap un plan cu totul diferit. Fritz se bazează pe munca lui Mahomed pentu ca el să se odihnească. Numai că Mahomed se odihnește și el în timp ce se așteaptă ca Fritz să muncească. Fritz nu-i este rudă de nici un fel și Mahomed nu vede vreun motiv, cât de mic, ca el să muncească pentru a-l ajuta.
Democrația socială europeană reduce societatea la un plan imens de asigurări sociale în care banii sunt puși laolaltă. Dar asigurările sunt interzise de Islam, care le consideră a fi asemenea jocurilor de noroc. Social democrația europeană se așteaptă ca el să fie un contribuitor, dar pentru Mahomed valorile europene reprezintă crime împotriva Islamului.
Imamul îi va spune la moschee să lucreze la negru, pentru că a plăti pentru sistemul de asigurări sociale este sinonim cu participarea la un joc de noroc – adică un păcat capital. În orice caz, a scoate bani din cadrul sistemului este permis fiind vorba doar de Jizya; tributul pe care necredincioșii sunt obligați să-l plătească Musulmanilor. Conform prevederilor legii islamice, este mai bine pentru Mahomed să vândă droguri decât să plătrească taxe.
De aceea, traficul de droguri și furtișagurile sunt ocupații obișnuite pentru salafiștii din Europa. Este preferabil să fure de la infideli (necredincioși), decât să fie incluși în marele joc de poker al statului bunăstării.
Mahomed nu-și pune baza pe sistemul socialist șubred al pensiilor din Europa. El investește în ceea ce în mod științific se numește capital social. El plănuiește să se retragă din activitate având 12 copii. Dacă acest stil de viață este subvenționat prin serviciile sociale ale infidelilor, cu atât mai bine. Iar când aceste servicii sociale vor colapsa, copii săi (cu excepția celor care se află după gratii sau s-au înrolat în ISIS) vor avea grijă sa-și trăiască fericit bătrânețile.
Dovada că planul său de pensie merge este că-i mai vechi și mai bun decât modelul european. Mahomed nu-și face griji. Chiar dacă n-are decât șase copii, la momentul în care se va retrage din activitate, țara europeană în care trăiește va deveni probabil parte a Statului Islamic. Și crede că, indiferent de aranjamentele sale, vor fi mai bune și mai corecte decât sistemul creat de infideli.
Nu trebuie să uităm că, doar în acest an, Suedia va primi 180.000 de imigranți. Germania ar putea lua 1,5 milioane. Cei mai mulți dintre ei vor fi tineri cu același plan de pensionare precum Mahomed.
Europenilor li se spune că Mahomezii vor echilibra dezechilibrul demografic cu prea mulți pensionari și prea puțini muncitori tineri. Dar, în realitate, Mahomezii vor pune o presiune suplimentară pe forța de muncă activă, care va fi nevoită nu doar să asigure pensiile celor bătrâni, ci și ajutoarele sociale ale milioanelor de Mahomezi cu haremurile aferente, și ale celor câte 14 copii care reprezintă planul de pensionare în variantă islamică.
Vârsta de pensionare se va majora continuu, iar serviciile sociale pentru persoanele în vârstă vor dispărea. Statul bunăstării va colapsa, dar va trebui menținut în viață cu orice cost pentru a se asigura pacea socială.
Printre cauzele declanșatoare a ceea ce numim Primăvara Arabă se numără scumpirea grâului și eliminarea subvențiilor. Prețurile au urcat amețitor, iar guvernele s-au prăbușit sub revoltele de stradă care s-au transformat în războaie civile.
Să ne imaginăm Suedia cu o populație în care jumătate sunt tineri musulmani, mare majoritate șomeri, transformând țara în Siria când vine marea recesiune, iar facturile trebuie plătite.
Europa se sinucide lent în numele valorilor europene. Încearcă să-și păstreze organizarea economică prin falimentarea ei. Valorile europene s-au transformat într-un act suicidal. Iar politicienii țin discursuri explicând de ce valorile europene necesită imigrarea în masă a musulmanilor, ceea ce are mai puțin sens decât scrisoarea de adio a unui sinucigaș.
Valorile Islamului nu sunt compatibile cu cele europene. Nu doar din punct de vedere al libertății de exprimare și a credinței, ci chiar statul social al bunăstării este anti-islamic. Natalitatea ridicată a musulmanilor este o viziune diferită asupra viitorului. Europenii au ales să aibă puțini copii și multe agenții care să aibă grijă de ei.
În condițiile actuale dorința de păstra neschimbat statul bunăstării sociale prin importul de forță de muncă din statele musulmane este o idee absurdă.

Femeia de carieră, fără copii, singură la 40 de ani, o bombă nucleară cu efect de praștie

Autor : Mihnea­Petru Pârvu , Gabriel Diaconu

A terminat un liceu bun, apoi o facultate. Și­-a luat masterul și s­-a angajat pe bani frumoși. A avansat meticulos în carieră. Acum e șefă, e drăguţă, are bani, casă, subalterni și oarece putere în micul ei univers. Dar n­-are bărbat și nici copii. Acum, la 40 de ani, când e în preajma unui bărbat singur intră în alarmă ca un portavion american care navighează lângă un submarin rusesc.

Timpul s-­a schimbat. O simți în aer. O guști în apă. O vezi în galantare. Și mult din ce­ a fost odată, pe când Balzac scria „Femeia la 30 de ani”, s­-a dus. Din rostul galant al bărbatului de odinioară n­-a mai rămas nimic. Pe străzi, prin aerogări și pe rețele de socializare o nouă specie de zguduiți ai tinereții pulsează. Pentru ei amorul e un moft și cuvântul cheie e combinația. Deasupra, planând, corbii maturității. Bărbatul singur la 40 de ani mai are o șansă. Dar femeia? Femeia singură la 40 de ani care a luptat cu gheare, dinți și înverșunare pentru egalitate și carieră, femeia glorificată de toate celelalte femei împovărate de familie, maternitate și rutina zilelor, se trezește că ceasul ei a sunat. Odă ei.

Linearitatea unei vieți singulare și banale. Femeia singură la 40 de ani din proprie alegere va fi adunat un portofoliu confortabil de relații eșuate. Va fi fost, plauzibil, cel puțin o dată măritată, sau de multe ori foarte aproape, măcar pentru faptul că au împins­-o neamurile de la spate. Cu un bărbat docil, sau dimpotrivă abrupt, lucrurile au mers până n­-au mai putut și, din cușca seacă a conformității, va fi venit o zi în care testarea realității a cerut, imperativ, neatârnarea. Care neatârnare, de fapt, fusese veșnic visată. Divorț. Separare. Poate din interiorul unei case cu părinți robuști, rigizi, neiertători. Poate din interiorul unei case în care norma era obligație, și obligația canon. Unde canonul era: termină o facultate, găsește un băiat de familie bună, vezi­te la casa ta, fă un copil, poate doi, petrece vacanța de vară la mare și vacanța de iarnă la munte. Totul predictibil. Totul așezat. Totul atât de infam previzibil.

Și femeia, croită pe alt altoi, a răbufnit. A ieșit în decor. A deviat de la cursul stabilit, patristic, de vremuri. A cutezat. A rupt praporul nefericirii. E un manifest, o ridicare de bluză sau fustă în frondă față de toți apologeții conformismului. Și-­a urmat cariera. A urmat țolul casual. A urmat mersul obstinat la sală, cosmetică și nutriționist, corp tonifiat, trăsături atent rindeluite și tencuite, atitudine corporatistă și progresiv ternă, sexualitate înrobită dezrobirii și pretenția că poate juca, în travesti, în aceași ligă cu bărbatul. Nu că respectiva ligă ar fi cumva mai deasupra. Dar de va fi jos, acolo se va duce și ea.

Dacă bărbatul poate păcătui promiscuu, doctoriţa, corporatista, orice a devenit ea, va face la fel. Dacă bărbatul poate ține două amante, ea va ține trei amanți, toți în șah etern. E un care pe care, e un când pe când. O vreme biologia stă, absconsă și perversă și, când te uiți la diverse adunări, la modul de conversație care se poartă vei observa, poate, că femeia remaniată și re­manierată preferă compania masculilor. Până la urmă, pentru o vreme, face parte din ei. E o ciudată diluare de gen, tolerată de posesori de glande ce și-­au micșorat producția de hormoni, imaginea în negativ a lui Ahile printre muieri. Unde aici Ahile era de fapt o ea, și ele erau de fapt niște ei. O desenează ca Shakespeare în „Îmblânzirea Scorpiei”. Iar Katherine obligă!

Perioada de aur a femeii înspre 40 de ani se aruncă spre un asfințit glorios, în flăcări, preambul al nopții eterne. E ceva frumos, marmorat la ele, când le vei
vedea prima oară în cabinetul de psihiatrie. Pentru că în cele din urmă sucombă. Este o cădere de Icar! Merg la medic când ceasul a sunat orele dimineții. Doar că dimineața lor nu mai vine. Și, precum vorba proverbului, întunericul e cel mai negru înainte de zori. Acum, când ovarele au ajuns să meargă pe aburi, doresc copii. Doresc ambrozia progeniei!

Nu, nu doresc neapărat un cuplu, imaginea de abecedar a mamei, tatălui, cu vlăstarul la mijloc. Imaginea idilică, decupată în mintea femeii la 40 de ani, cuprinde, de cele mai multe ori, doar o mamă și­ un prunc și ­o concepție imaculată. Vor fi decupat, analitic, gaura în formă de partener, căci pentru ele culmea reușitei este nașterea fără părinți și părințenia fără acuplare. Unele dintre ele aleg plimbările prin parc, fără sens şi culoare.

Este la îndemână să le vezi a fi fiind egoiste. Și ce­i vei spune copilului? Că l­a-i făcut să fie un hap contra singurătății, când toate luminile se sting și pâcla morții te adulmecă? Ce­i vei spune despre tatăl lui, despre motivul pentru care s-­a născut dintr-­o femeie la jumătate de drum? Dar n-­ai voie să judeci, ai voie doar să ajuți. Unde să ajuți înseamnă să accepți, pentru început, că de ­acolo începe realitatea. De­ acolo începe adevărul. Iar adevărul este că femeia la 40 de ani, ca și bărbatul la 40 de ani, va fi pierdut, irecuperabil, un timp. Și doliul după el e inefabil.

Le poți hărăzi rolul de mătuși perfecte, eventual de Sfântă Vineri or Duminică, sau, înflăcărat, propovăduiești virtuțile convivialității mature, construite pe alt schelet. Nu mai e loc de iubire patimaşă, cu fluturi în stomac, la 40 e ani! Și, nevăzut, te vezi pe aceleași cărări și dai aceleași sfaturi. Continuă. Explorează. Găsește un partener. Biologia nu e sfârșitul. Ceasul e fals. Dacă mai poți crea, creează. Și dacă nu, adoptă! Să fii părinte nu e o prelungire a genei, este o funcție a dorinței și a disponibilității. Încearcă să nu fii ipocrit când spui: „Ai doar 40 de ani!”, unde „doar” e o promisiune, că de fapt viața e lungă și n­-a fost petrecută fără rost până aici. Soluția față cu iraționalitatea e fatalismul. Ai ales, ai cules, ceva de tine tot s­a ales! Viața poate începe aici.

Adevărul e că ne-­am reinventat cruzimea față de femeie, o nouă frescă a păcatului originar. Ajung singure, la zenitul vieții, pentru că în lumea noastră, care e feminină doar în substantiv, nu-­i vom fi permis nici o soluție intermediară. Nicăieri în natură nu se mai întâmplă asta. Masculul solitar e o imperație. Femeia solitară, un accident. Și chiar dacă accidentul este provocat de ea însăși, prin alegeri de viață bărbătești, tot rămâne tristețea. Nu. Nu este o lume de egalități. Dar inegalitate nu înseamnă obligatoriu că cineva e inferior. Inegalitate înseamnă complementaritate. Femeia la 40 de ani este inegală bărbatului. Dar de va fi fost acolo unde este omologul ei de gen, burlac, holtei, tânăr sau bătrân, n­-avem cuvinte pentru ea să­-i aline starea. E un tablou, sec, al melancoliei.

UNPR, PSD, PNL, ștergeți-vă la gură de UDMR înainte să vă umflați de patriotism!

Autor: Bogdan Diaconu,

Niscaiva politicieni care mai ieri pupau poala lui Kelemen Hunor pentru guvernare, au descoperit, aparent stupefiați, că un primar UDMR de frunte, Antal Arpad, le-a interzis veteranilor arborarea drapelului românesc la Sfântu Gheorghe pe 8 septembrie, când se împlineau 71 de ani de la eliberarea orașului de criminalii horthyști. Care, întâmplător doar, erau maghiari. Ce de vuiet se făcu, ce litanie, ce înșiruire și ce înșirare de patriotism, de la vicepremierul UNPR, la ministrul Apărării PSD și până la liberali, multă reacție și mult spectacol în fața interzicerii drapelului românesc.

Dar când ați votat legea steagurilor etnice, dându-le nas unora ca Antal Arpad, unde era patriotismul vostru? Dar când vă pupați cu UDMR înainte, în timpul și după guvernare, în toate formulele și pe sub toate mesele? Dar când i-ați oferit lui Kelemen Hunor Ministerul Culturii să-și bată jos de cultura națională și să dea toți banii pe zile și pe statui maghiare, tot patrioți erați?

Nu v-ar fi rușine, fățarnici de circ ce sunteți, îngrășați UDMR prin toate guvernările, le dați privilegii, legi, inscripții, școli, Monitorul Oficial în maghiară, cultura, sănătatea, mediul, Arhivele Naționale, prefecturi, steaguri, imnuri, posturi prin toate cotloanele administrației, și apoi descoperiți că sunt împotriva României, cu inocența celor care iau șpaga în direct cu procurorii ca să se scuze, apoi, că era, de fapt, un împrumut? Cărui UDMR i-ați dat voi România pe mână, patrioților? Nu știați că liderii săi ne urăsc Ziua Națională, drapelul, limba, țara și că visează la Transilvania cu Viktor Orban de mână? Și acum faceți paradă de mirări naționale după ce împreună cu UDMR ați tăiat pădurile, ați retrocedat jumătate din Transilvania și l-ați făcut scăpat pe Marko Attila în Ungaria ca să nu vi se afle matrapazlâcurile?

Se răsucesc în mormânt eroii care au eliberat Transilvania de sub Ungaria în cele două războaie mondiale, iar voi stați și vă cruciți de ochii lumii cum UDMR, partenerul vostru de furt și de distrugere a României, se șterge pe picioare cu însemnele statului român. De parcă ar fi prima oară. De parcă ar fi ultima oară. De parcă nu ați ști că UDMR și-a făcut stat în stat cu ajutorul și prin complicitatea voastră, a tuturor, PSD și PNL, președinți și premieri, ca să nu mai spunem de marele general al interesului național Gabriel Oprea care nu mai știe nici el de câte ori a fost la guvernare cu UDMR.

Luați-vă patriotismul și înghițiți-l cu aerele voastre de români indignați cu tot dacă nici măcar acum, când lucrurile au ajuns atât de grave, nu sunteți dispuși să scoatem UDMR în afara legii. Să vă văd atunci patriotismul sau cum veți merge iarăși să lingeți clanța lui Kelemen Hunor, doar, doar, va intra cu voi la guvernare...

Cine se crede Merkel să ne amenințe cu procese dacă nu îi primim pe imigranții musulmani?

Autor: Bogdan Diaconu

Cancelarul Germaniei Angela Merkel se crede, evident, Cancelarul Europei, ca să nu duc comparația mai departe spre vremurile de acum 7 decenii, de tristă amintire pentru Europa. Altfel cum și-a permis cancelarul UNUIA din statele membre UE să le amenințe pe toate celelalte că va iniția proceduri judiciare împotriva țărilor care nu își acceptă cota de imigranți? Cine este, așadar, doamna Merkel să amenințe România, de exemplu, cu procese? Nu e destul că ne dau multinaționalele în judecată să ne ceară miliarde de dolari pentru că nu le lăsăm să ne radă munții și să ne umple de cianură, acum trebuie să ne temem și de procese politice pentru că Germania vrea neapărat să islamizeze Europa?

Dacă Germania are nevoie de muncitori necalificați, prost plătiți și mult munciți și de aceea primește sirieni, e problema ei. Nu o crede nimeni pe Merkel Maica Tereza, mai ales după ce i-a executat silit pe greci, luându-le, de fapt, țara. Ce-i drept, sirienii vor munci în condiții mai avantajoase pentru economia Germaniei decât est-europenii, vor accepta orice li se impune, bani puțini și nu vor face sindicate. Se vor deosebi fundamental de românii care, atunci când patronii nemți nu îi plătesc (au ajuns la mine personal multe cazuri, câte vor mai fi fiind însă), îndrăznesc să-și dea patronii în judecată. Probabil românii cred că sunt europeni și au drepturi...

Sirienii și alți imigranți non-UE nu se cred cetățeni europeni, nu vor cere drepturi, și sunt, deocamdată, dispuși să accepte orice. Mai încolo, când unora le vor displăcea condițiile de trai sau lipsa unei societăți islamice adevărate, nu își vor da angajatorul în judecată, ci îl vor arunca direct în aer. Dacă Germania își permite acest lucru, e treaba ei. Dar să nu vină Merkel să ne spună nouă, românilor, de obligații, după ce fandoseala europenilor de rasă superioară ne-a ținut la coadă la Schengen pe motiv că nu avem pedigree. Acum să-și ia pedigree-ul și să facă ce or vrea cu el, cu Schengen cu tot.

România nu are de ce să împartă povara imigrației cu Merkel, că alte poveri le-am dus singuri și nu ne-a întrebat nimeni de sănătate. Așa încât, Frau Merkel, ia-ți poverile, dacă ții neapărat și ai planuri de viitor pentru demografia și mâna de lucru ieftină a Germaniei, și nu uita că nu ești Cancelarul Europei. Niciun român nu te-a votat ca să vii să ne distribui acum imigranți. Nu răspunzi în fața noastră la vot, nu răspundem în fața ta cu ”poverile”, mai ales că pe ale noastre ni le purtăm singuri, iar europeni devenim numai când avem obligații.

Gen. Constantin Degeratu: Criza imigrantilor, o operatiune de razboi. Rusia raspunde la sanctiunile UE
Interviu de Camelia BadeaMarti, 01 Septembrie 2015


Deplasarea unor mase mari de refugiati catre Europa pe o ruta bine stabilita, la care asistam in ultima perioada, este o actiune de razboi in spatele careia s-ar putea afla Rusia, alaturi de Statul Islamic, este de parere generalul Constantin Degeratu, fost sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, generalul Constantin Degeratu arata ca "nu este niciun dubiu ca exista relatii vechi ale serviciilor secrete rusesti cu extremismul din Orientul Apropiat" si subliniaza faptul ca Uniunea Europeana trebuie sa inteleaga ca asistam la o forma de agresiune impotriva ei, asa ca trebuie sa reactioneze ca atare.

Totodata, generalul Degeratu afirma ca "cineva" finanteaza retelele de crima organizata, care sunt folosite pentru deplasarea refugiatilor, iar acest cineva "trebuie identificat".

Cum sa ne explicam amplificarea acestui exod catre Uniunea Europeana, in conditiile in care nu s-a intamplat nimic spectaculos in ultimul timp in statele din care provin refugiatii? De ce acum?

Cauzele care ar fi putut genera aceste mase mari de refugiati sunt mai vechi, sunt persistente si destul de complexe, criza siriana fiind una dintre ele, iar acutizarea ei fiind o cauza suplimentara. Se mai adauga persistenta crizei irakiene si criza kurda din zona, care este insa o alta problema. Prin urmare, exista cauze obiective.

Insa pare evident ca putem observa o anumita artificialitate a fenomenului, care ar trebui sa aiba o explicatie pe care nu o regasim in conditiile din statele de origine, unde nu asistam la o intensificare razboiului.

Eu o pun in legatura cu doua probleme, una fiind si cea mai probabila (pentru ca sunt cateva aspecte care se leaga) - un anume tip de raspuns al Rusiei la sanctiunile Uniunii Europene.

Pe fondul unor fenomene reale, care genereaza in mod obisnuit refugiati, se pot aplica strategii care sa le canalizeze, sa le accelereze, sa le faca sa izbucneasca brusc, sa creeze astfel de pusee acute. Deci eu cred ca aceasta este una dintre formele de actiune ale Rusiei, pentru ca, dupa cum vedeti bine, vara asta lumea a cam uitat de agresiunea rusa in Ucraina.

Daca ai o anumita strategie, ea trebuie sa fie insotita de strategii adiacente. Agresiunea rusa din Ucraina a fost in buna masura acoperita de intensificarea crizei siriene si acum de aceasta ofensiva a refugiatilor catre UE. Este o explicatie posibila. Si sa spunem ca nu vorbesc in totala necunostinta de cauza.

Cel de-al doilea aspect la care ma refeream este legat cu siguranta de o actiune a Statului Islamic. Odata consolidat pe un anumit teren, este de asteptat sa asistam si la un tip de actiune la care Europa se poate opune cu greu - trimiterea de fluxuri de refugiati.

Actiunile Statului Islamic se pot coordona cu actiunea ruseasca, nu este niciun dubiu ca exista relatii vechi ale serviciilor secrete rusesti cu extremismul din Orientul Apropiat.

O chestiune suplimentara este situatia Turciei, care a cam fost presata in ultimii 3-4 ani de mase mari din Siria, si nu doar de acolo, si care are acea problema complicata, a kurzilor. Or, intr-o astfel de situatie, cred ca si Turcia e posibil sa fi lasat garda mai jos, sa fie mai toleranta cu traversarea teritoriului ei. Turcia nu poate absorbi un numar asa de mare de refugiati pe termen atat de lung, in conditiile in care asupra ei se fac presiuni sa adopte o anumita atitudine sau o alta pe problema kurzilor.

Deci ne aflam in fata unui ghem de probleme destul de complicat, dar care impreuna conduc la ideea unui anumit tip de operatiune, pentru ca nimeni nu poate spune ca cineva ar putea pleca la drum asa, cu un scaun cu rotile, din Afganistan si ajunge la granita macedoneana. Incercati sa organizati asta si veti vedea cat este de greu logistic.

Iar daca priviti structura maselor de refugiati, cea care se vede, o sa observati ca nu e chiar la intamplare. Sigur, e naturala, sunt persoane care vor sa plece, dar majoritatea e formata din oameni destul de bine hraniti, destul de bine echipati, poate mai bine imbracati decat un sfert din populatia Romaniei, oameni care nu par sa fie dintre cei mai napastuiti de soarta sau care au plecat la drum doar din cauza urgiei razboiului.

In aceste conditii, care ar trebui sa fie reactia Uniunii Europene? Au fost adoptate diverse pozitii, de la masarea armatelor la granite sau inaltarea de garduri la frontiere si pana la ridicarea din umeri, in semn de neputinta.

Europa trebuie sa inteleaga ca este vorba despre o chestiune de razboi - o agresiune, o forma de actiune impotriva UE - si trebuie sa reactioneze ca atare. Nu ca in fata problemelor obisnuite ale refugiatilor, ale migratiei, ci ca intr-o situatie de razboi.

De aceea, raspunsul trebuie dat in functie de responsabilitatea pe care guvernele o au fata de propriii lor cetateni, fata de cei care platesc taxe. Primul nivel este cel national, pentru ca securitatea este inca o problema nationala in esenta, numai economia e comuna la nivelul UE, securitatea, deocamdata, e nationala.

Prin urmare, statele ar trebui sa raspunda ca intr-o situatie de razboi - sa primeasca aceste fluxuri de refugiati, sa-i cazeze in campusuri de tipul celor de razboi, sa le asigure conditii necesare pentru supravietuire si sa astepte momentul pentru retrimiterea lor acasa, atunci cand inceteaza conditiile care i-au alungat de acolo. Nu e vorba despre migratie obisnuita. Asa ar trebui sa faca fiecare stat al UE, dar trebuie sa se inteleaga lucrurile acestea si sa se armonizeze politicile in acest sens.

Pe de alta parte, se remarca faptul ca rutele sunt vizibile, iar acesta este un alt nivel. Ruta Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria este clar ca e o ruta trasata pe o harta de strategi care au planificat-o din vreme, au construit si gardul la timpul potrivit.

Fata de o astfel de situatie ar trebui dat un raspuns. De ce Grecia adopta acum o astfel de atitudine? Poate din cauza presiunilor facute asupra ei in domeniul economic? Poate ca da, poate ca nu, dar cu siguranta retelele de crima organizata se pot activa usor daca sunt bani pusi in discutie. Si cineva a pus bani, iar acest "cineva" trebuie identificat.

In concluzie, tratamentul trebuie sa fie ca intr-o situatie de razboi. Oamenii acestia sunt refugiati de razboi si trebuie tratati ca atare, adica internati in campusuri si organizate conditiile normale de trai, pana cand sunt trimisi inapoi. Pentru ca atata vreme cat ei cred ca vin aici si vor dobandi in timp scurt dreptul la libera circulatie si de a-si cauta loc de munca, asta reprezinta o atractivitate. Ei cu asta si sunt momiti ca sa plece la drum.

Deocamdata Romania nu este foarte serios si direct afectata de aceasta criza a imigrantilor, insa ar putea fi. Cum ar trebui sa ne pregatim?

Cei care planifica asemenea actiuni nu pot avea foarte multe optiuni deodata. E limpede ca s-a optat pentru un anumit traseu, pare cel mai scurt, pare "pantecele moale", vizat inca din Al Doilea Razboi Mondial, cam aceea era directia, Morava-Vardar. Dar asta nu scuteste Romania de riscuri si cu siguranta retelele de criminalitate organizata din Romania sunt sau pot fi implicate in asemenea actiuni.

Din cate stiu eu, presiunea pe Romania n-a fost anul acesta foarte mare, cel putin cea inregistrata - undeva in jurul a 800 - 1.000 de oameni. Cand ai atatia inregistrati, te poti gandi la de doua-trei ori mai multi in realitate. Insa e foarte posibil sa se foloseasca si ruta asta in momentul in care o alta ruta se inchide. Cand se inchide o ruta, se vor folosi cele adiacente, iar Romania se afla pe un traseu posibil.

Dar acesta este doar un fel de avertisment, problema este alta. In situatia unei inrautatiri majore, bruste, a unei eruptii de violenta in Ucraina, in cazul unei reluari a operatiunilor de acolo, ne putem gandi la milioane de refugiati din Ucraina. Cata vreme Ucraina mai are speranta ca isi va mentine integritatea sau ca si-o va redobandi, mai avem o siguranta in partea aceea.

Pentru Romania, pericolul mare s-ar putea sa fie reluarea agresiunii rusesti in Ucraina, caz in care mase mari de refugiati ar putea sa ajunga in Europa, de data asta milioane, si atunci ar fi o cu totul alta problema pentru noi, mult mai complicata, pentru ca exista multa populatie romaneasca dincolo de frontiera.

In concluzie, in situatia actuala, trebuie stabilite reguli fundamentale, iar tratamentul imigrantilor sa fie ca pentru o criza de razboi, la care trebuie dat un raspuns ca atare, cu toate mijloacele.

Clasa politica

Toate opiniile si actiunile publice de astazi sunt de fapt justificate de partizanat politic ori interes personal. Ai nostri sunt mai buni decat ai lor. Ce prostie! Realitatea ne arata ca, din perspectiva doctrinara ori a ipocriziei politice, toti sunt o apa si un pamant. Actualii politicieni si partidele lor s-au combinat fiecare cu fiecare pentru a ajunge la putere, fiind prin rotatie parteneri sau adversari, de nu mai stii cine cu cine este aliat ori in opozitie. Si toti se scalda in penibil acuzandu-i pe ceilalti de concubinaj cu fostii lor parteneri de fapt. Toate acestea sub marota interesului national. Iar cetatenii, este adevarat, din ce in ce mai putini, intra in jocul politic punand patima si fiind gata de sustinere oarba fata de unii ori altii si, impotriva evidentelor.

Ce au copiat crestinii din mitologia pagana


Autor
Ganciu Ilie Iulian

Creştinii timpurii şi păgânii aveau multe practici şi ritualuri comune. Autori precum Freke şi Gandy afirmă faptul că creştinii au copiat de la păgâni. Nu putem exclude faptul că şi unele practici creştine au fost împrumutate de către practicanţii cultelor păgâne cum ar fi cultul lui Mithra. În timpul secolului al III-lea d.Hr., Mithraianismul şi creştinismul fiind principalii competitori pentru afilierea religioasă a cetăţenilor romani. Dar dogma creştină a împrumutat şi de la alte religii mai vechi, nu doar de la cele contemporane ei.

Horus şi Iisus
Horus, la fel ca şi Iisus, a fost născut din fecioară, Isisşi a fost singurul fiu născut al zeului Osiris. Naşterea sa a fost vestită de către steaua Sirius, steaua dimineţii. Seth a încercat să-l omoare pe Horus, dar Osiris previne această întâmplare spunăndu-i mamei lui Horus ,, Vino, tu zeiţă, ascunde-te cu copilul tău!”. Aceaşi situaţie este întâlnită şi la Iisus, unde un înger îi spune lui Iosif: ,,Scoală-te şi ia pruncul şi pe mama lui şi fugi în Egipt”. La fel ca şi în cazul lui Iisus, nu se ştie nimic despre viaţa lui Horus între 12 şi 30 de ani. La vârstă de 30 de ani sunt botezaţi amândoi, iar soarta celui care îi botează este aceaşi, în ambele cazuri botezătorul fiind decapitat. Minunile realizate de Horus sunt aceleaşi ca şi cele realizate de Iisus, amândoi merg pe apă, vindecă bolnavi, redau vederea, exorcizează, sunt crucificaţi, coboară în iad şi învie după trei zile.

Krishna şi Iisus
Conform Bhagavata Purana (Poveşti divine şi eterne ale Zeului Suprem), Krishna s-a născut fără existenţa unei uniuni sexuale, ci prin ,,transmisie mentală” de la mintea lui Vasudeva în pântecele mamei, Devaki. Atât Iisus, cât şi Krishna erau numiţi zei sau fiul Zeului Suprem. Amândoi au fost trimişi din rai pe pământ luând chip uman, numiţi salvatori şi fiind a doua persoană din Trinitate. Tatăl Krishnei era deasemenea tâmplar, un spirit fiind cu adevărat tatăl lor. Amândoi au fost vizitaţi la naştere de înţelepţi sau păstori, ghidaţi de o stea. În ambele cazuri, îngerii îi avertizează pe părinţi că liderul local doreşte să-i asasineze şi fug împreună cu părinţii, Maria şi Iosif se refugiază în Muturea, părinţii Krishnei fug în Mathura. Iisus era numit ,,leul tribului Iudaic”, în timp ce Krishna este intitulată ,,leul tribului Saki”. Minunile înfăptuite de cei doi sunt aceleaşi, amândoi începând aceste minuni cu vindecarea unui lepros. Ambele zeităţi au parte de o ultimă masă, sunt crucificate şi reînvie după 3 zile.

Iisus şi Mithra
Mulţi creştini timpurii celebrau naşterea lui Iisus pe data de 6 ianuarie ( creştinii armeni încă sărbătoresc astfel). În Alexandria, naşterea zeului Aion (zeitate elenistică asociată cu timpul) era sărbătorită tot pe data de 6 ianuarie.
Creştinii şi păgânii sărbătoresc naşterea zeului lor pe data de 25 decembrie. În cazul lui Mithras, singura dovadă a celebrării sale la această dată este sărbătorirea naşterii lui Invictus în această zi a caldendarul lui Philocalus, Invictus fiind desigur, Sol Invictus. Spre deosebire de alte culte romane de mistere, misterele mithraice nu erau publice, cultul lui Mithra era limitat doar la iniţiaţi şi doar ei puteau practica acest cult în secret, în Mithraeum. Festivalul natalis Invicti [naşterea Neînfrântului (Soare)], ţinut pe data de 25 decembrie, era un festival al soarelui, nicidecum al misterelor lui Mithra[1].
Conform unei tradiţii creştine, Hristos a murit în ziua de 23 martie şi a înviat pe 25 martie. Aceste date coincid cu moartea şi învierea lui Attis (zeu frigian al vegetaţiei ).
Botezul era un ritual de bază atât pentru creştini, cât şi pentru cei ce îl venerau pe Mithra. Creştinii practică botezul prin scufundare. Se spune că Sf. Ioan Botezătorul, a început să boteze oamenii în apa Iordanului pentru a-i curăţa de păcate. După istorioarele creştine, acesta L-a botezat chiar şi pe Isus. La antici, botezul era o practică curentă. În religia lui Mithra, se practica tot botezul prin scufundare. În acest sens, chiar Justin Martirul şi Filosoful, apologet creştin, declara în opera sa„Apologetica”, următoarele: ,,când diavolii au auzit despre această spălare vestită de profet, i-au determinat pe cei ce intră în templele lor, pentru a le aduce jertfe de băutură şi arderi de tot, să se şi stropească şi să se spele, de asemenea, în întregime, după ce se îndepărtează [de locul sacrificiului], ca să intre în sanctuarele unde se află imaginile lor”.[2]
Creştinii iniţiau convertirii prin botez în martie şi în aprilie, Mithraismul îşi iniţia membrii în aceaşi perioadă. Creştinii se botezau dezbrăcaţi, iar după scufundare, îmbrăcau o haină albă şi purtau pe cap o coroană şi ţinând în mână o lumânăre, intrau în basilică. Adepţi cultului lui Mithra aveau acelaşi ceremonial, singura diferenţă fiind aceea că ei mergeau în templu purtând torţe.
Pâinea şi vinul sau euharistia, constituie un punct cheie în religia creştină.
Într-o inscripţie dedicată lui Mithra, scrie ,, Cel ce nu v-a mânca din trupul meu şi nu v-a bea din sângele meu, astfel încât el să se unească cu mine şi eu cu el, acela nu va cunoaşte salvarea”[3]
Sf. Justin Martirul şi Filosoful spune despre aceasta următoarele: ,,Ştiţi sau puteţi afla că, în cadrul riturilor mistice prin care este iniţiat cineva, se aşază pâine şi un pahar cu apă, prin rostirea anumitor incantaţii”.[4]
Acest fapt l-a făcut pe Firmicus Maternus, apologet creştin, să declare, plin de ură următoarele: „Veninul unei otrăvi purtătoare de ciumă ai înghiţit, o băutură dătătoare de moarte ai băut în pornirea funestei tale nebunii. Urma de neînlăturat a acestei hrane e moartea ca pedeapsă. Ceea ce te lauzi că ai băut ca dătător de viaţă te împinge la moarte. Altu-i alimentul care dă mântuirea şi viaţa; caută pâinea lui Hristos, băutura lui Hristos!”[5]
În Biblie, se spune :,, Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.”[6]
Tot Biblia spune că Iisus a fost crucificat într doi hoţi, unul a mers în rai, iar celălalt în iad. În misterele lui Mithra, o imagine des întălnită este aceea a lui Mithra flancat de doi purtători de torţe, câte unul pe fiecare parte, unu dintre ei ţine torţa îndreptată în sus, celălalt în jos. Acestea simbolizau accederea în rai sau căderea în iad.
Sunt multe asemănări între religia lui Mithra şi creştinism, sfântul Augustin declara că preoţii lui Mithra venerau acelaşi zeu ca şi el:
Adepţii ambelor religii aveau un ritual ce implica pâinea, acesta purta denumirea demissa.
Atât creştinismul, cât şi cultul lui Mithra aveau un total de 7 taine.
Epihania, 6 ianuarie, era o serbare în care adepţii lui Mithra celebrau vizita magilor la noul zeu născut. Biserica Creştină adoptă această tradiţie în secolul al IX-lea d.Hr.

Care sunt motivele asemănărilor dintre păgâni şi creştini?
Creştinii au copiat de la păgâni: Aceasta este, posibil, cea mai plauzibilă teorie. Celsus a fost un filosof grec ce a trăit în secolul al II-lea d.Hr. şi care a scris împotriva creştinismului. El spune că ,,această religie recentă (creştinismul), este o reflexie palidă a credinţelor păgâne”. Conform enciclopediei catolice, Celsus spunea că creştinii au copiat conceptele celorlalte culte. ,,Ideilie (creştine) referitoare la originea universului sunt comune cu cele ale tuturor oamenilor şi ale înţelepţilor din antichitate”[7].
O încercare a diavolului de a înşela credinţa creştinilor: Diverşi autori creştini, precum Irineu (episcop de Lyon, circa 120 d.Hr-?), Justin martirul (apologet creştin, 100-165 d. Hr), Tertulian (teolog creştin, circa 160-220? D.Hr.) au concluzionat că asemănările dintre păgânism şi creştinism erau nişte încercări ale diavolului de a imita. Se spunea că diavolul folosea ,,plagiat prin anticipare”, adică diavolul folosea atacuri preventive împotriva credinţei cu câteva secole înainte de naşterea lui Iisus cu scopul de a convinge oamenii că Iisus era doar o copie a celorlalţi zei şi de a distruge credibilitatea creştinismului în ochii oamenilor.
Coincidenţe. Aceste puncte asemănătoare pot fi coincidenţe. Există multe cazuri în religia comparată unde credinţe sau practici asemănătoare sunt observate între două religii fără să existe o legătură între cele două ( ex. Structurile piramidale din Egipt sunt asemănătoare cu cele din Mexic ). Similar, aproape toate religiile împart o reciprocitate etică, precum regula de aur (tratează pe cei din jurul tău aşa cum ai vrea să fii şi tu tratat). Totuşi, cele aproape 200 de coincidenţe perfecte între evenimentele din viaţa lui Iisus şi cea a lui Horus, precum şi cele 346 analogii dintre Hristos şi Krişna[8], fac ca această teorie să nu fie credibilă.
Asemănările dintre creştinism şi religiile păgâne sunt dovada faptului că multe dintre componentele esenţiale ale credinţei creştine sunt de origine păgână, iar multe din evenimentele atribuite vieţii lui Iisus (naşterea din fecioară, învierea oamenilor, vindecările miraculoase, exorcism, crucificare, înviere etc. ) sunt mai vechi de 4500 de ani şi inspirate din mitologia păgână.

NOTE

________________________________________
[1] Clauss, Manfred. Mithras: Kult und Mysterien. München: Beck, 1990, p. 70
[2] Justin Martirul, Apologia I, LXII
[3]J. Goodwin, ,,Mystery religions of the Ancient world”, Thames And Hudson, 1981, p.28
[4] Ibidem, LXVI
[5] Firmicus Maternus, De errore profenarum religiorum XVII, 8
[6] Biblia, Ioan, VI, 53-56
[7] Celsus, Enciclopedia Catolică, http://www.newadvent.org/cathen/03490a.htm
[8] Kersey Graves, ,,The world sixteen crucified Saviors”,Adventures Unlimited Press, 1875, page 279